miercuri, 4 septembrie 2013

Protest



E febră-n oraş, iar pomii
Se zbat de revoltă.
E vânt şi e zarvă pe străzi,
Se-nvârtesc propagande
Ca fluturi,
Când de fapt, tot ce mişcă-s
 nimicuri.
Mulţimea se-agită de zile,
Atâtea, de uită ce vor;
Bucureştiul e trist
Şi-mi vorbeşte
Spart şi cu voci din topor.
Printre toţi, stă la colţ o bătrână,
Ea, mai dă busuiocul la leu,
Se-ntinde, dăm mână cu mână,
Să creăm dintr-un fir- Dumnezeu.
Ne-nvârtim într-o horă cu soare,
Eu mă uit când la nori, când la ceas,
Ea-mi vorbeşte deodată mai tare,
Şi îmi zice cu chef de taifas:
„- Priveşte-i pe toţi într-o cuşcă;
Poporul ce latră, nu muşcă...”



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu