-E gându-o nălucire, ce râcâie fiinţa
miercuri, 26 septembrie 2012
În pustie
-E gându-o nălucire, ce râcâie fiinţa
luni, 3 septembrie 2012
Luminii
tatălui meu, M. S.
Eu sunt umbra vie-
dovada că aici a fost cândva soare.
Ai fost tu, pivotul după care se învârteau aştrii,
toţi aştrii mei, desigur;
Pe-ai tăi îi vedeam din ce în ce mai rar;
doar când se ciocneau accidental de meteoritul meu.
Mereu ieşea cu scântei; cum altfel? Decît albe.
Ca orice minune, dura o secundă;
Aşa se explică faptul că nu ţi-am zis nicicând:
Mi-e dor!
Fugeai de-ndată cu alte lumini,
până deveneai propriul tău disc solar-
gri şi nepătruns.
Ţie nu am apucat să-ţi scriu un rând.
Pesemne că ştiai că-n orice cuvânt eşti tu.
Tu, un fel de Dumnezeu între măştile-ţi păgâne,
Tu, un fel de drac, în golul ce m-apasă,
Tu, pulsul meu din celălalt trup,
Tu, gândul meu bun plecat în sat cu popa.
Cum te-am descoperit întâia oară,
ai crescut pe nevăzute, cum ştiai mai bine.
La fel de transparent, te-ai şters,
Întocmai ca o tuşă de culoare.
Mi-aş fi umplut cu drag tot corpul
de vopselurile ce le-ascunzi în tine.
Nu ai văzut cum pe-ntuneric, crucea prinde alt contur?
-Hai, iartă-te, să ma iert de mâine!
Căci prea ţi-am fost greşeală,
Şi toate greşelile-ai fost tu...
duminică, 2 septembrie 2012
Promisiune
Povata autumnala
De animus
joi, 23 august 2012
Ce ştiţi voi?
Ce ştiţi voi a mă-nţelege?
Abia de mă mai ştiu şi eu,
Abia de mai vorbim în somn
Eu cu mine, eu cu mine- tac.
Ce ştiţi voi ce mi-e durerea?
Abia de-mi amintesc că-i ziuă,
Abia mai stau, îmi sprijin braţul,
Eu de mine, eu de mine- tac.
Ce ştiţi voi ce-i bucuria?
Abia mai pot a o cuprinde,
Abia prin chin o pot atinge,
Eu prin mine, eu prin mine- tac.
Ce ştiţi voi cum e iubirea?
Abia de-i sorb încet amarul,
Abia o port în braţe moartă,
Eu prin tine, eu prin tine- tac.
Ce ştiţi voi cum e iertarea?
Abia de mă mai rabdă Cerul,
Abia greşesc că-ndată şterge
El prin mine, El prin mine- tac.
Ce ştiţi voi ce e greşeala?
Abia gândesc, că nasc păcatul,
Abia prin boală să car crucea
La tot neamul, vouă, neamul- tac.
Ce ştiţi voi cum e lumina?
Abia săracii v-o pot vinde;
Abia de-aţi pune-o într-o plasă...
Vai de mine! Vai de mine! Tac.
luni, 13 august 2012
Portet
-Cum adică viaţa ta te-ncurcă?
Te pomeni c-ai să-ţi tragi şi tu un glonţ în cap...
-Ei, aş, te uiţi prea mult la ştiri;
Pistolul meu merge doar cu tragere de inimă.
-Şi ai?
-Inimă? Se poate...
-Cum eşti tu cu ceilalţi, aşa-ţi vor fi şi ei ţie...
Te pomeni că ţi-e teamă de tine...
-De mine? Nicidecum. Doar de eul de după sine.
Şi-i feresc pe ei de mine, ca popa de greşală.
-Şi scapi?
-De ei da, dar urzelile-mi cresc in coastă.
-Cum te-nţelegi tu cu tine, nu ştiu.
Te pomeni că încă aştepţi răspunsuri.
-Le-aud întruna-n cap; sunt voci din conştiinţă;
Acum au răguşit certându-se cu mine.
-Şi-i linişte?
-În afară da, năuntru-i un cor de lehuze.
-Cum de te rabdă cerul nu ştiu, zău...
Te pomeni că-l iubeşti pe Dumnezeu.
-Nimeni nu ma urăşte cum mă urăsc eu
Şi nimeni nu mă iubeşte, cum mă rabdă Dumnezeu.
-Şi nu arăţi?
-În afară nu, înăuntru, doar când plouă.
-Cum de te uiţi seara-n oglindă, nu ştiu...
Te pomeni că-nchizi ochii.
-Mă văd dublu: eu cu greşelile suntem un trup;
Formăm o simbioză dureroasă şi de neîndepărtat.
-Şi n-o dai jos?
-De unde? Eu sunt tocmai, greşeala prin definiţie.