Omul nou

 

 Degeaba aruncați cu zaruri din Ursită,

 Să regăsiți în astre o veste potrivită

 La anul nou, știu bine, cum îmi zicea străbunul,

 Se deschidea tot cerul, de lumina pământul.

 

 Erau curați în suflet și simpli-n toată firea

 Și împărțeau frățește, din inimă, iubirea.

 Vedeau alai de îngeri, căci ei știau să creadă

 Iar nu ca cei de astăzi, ce au uitat să vadă.

 

 Se spune că și ochiul, văzând atâtea rele,

 Se opintise-n ceruri, atât, până la stele.

 Și li s-a dat ca șansă s-adauge în cuget:

 Iertare, bunătate, să le-nfloreasca-n suflet.

 

 Așa se înnoiesc și omul și pământul,

 De-și curățesc cu lacrimi, încet, întreg veștmântul.

 Așa renaște omul cu gândul bun drept crez,

 Căci actul din iubire, e veșnic, un botez.