Nici eu

La uşa mea, n-am mai bătut nici eu

de mult, de multă vreme-mi pare...

Că-s mată, ca într-un camaieu,

În griuri puse la-ntâmplare.

Nu m-am cătat ca un ştrengar,

Cu-un ochi pândind pe după uşă,

Ci cu un mers rapid, fugar,

Schiţat, desigur, într-o tuşă.

Nu m-au cătat nici dracu’,

nici Sânt Petru,

Ori îngerul lui tata de prisos,

Nici albatroşi, nici corbi, ori rândunele,

Nici vulturul să-mi muşte pân-la os,

fărâma mea de Dumnezeu cu stele,

înăclăiată-n versuri, drept prinos.

Nu m-a cătat decât stiloul,

Umplut cu lacrimi, drept cerneluri,

Să scrie rime în amvonul

În care mi-am ales ca ţeluri,

Să sper la adevăr ca boul

Şi la-nălţări fără de ceruri.