Ceața din ventricol

Tu cel ce-mi ești acum, cu tot necunoscut

și îți alini doar umbra, în pat, ca o stafie,

te-aș lua cu mine doar, în locul ce-am crescut,

ca să fugim pe deal, ținând o păpădie.

E timpul împotrivă, dar nu-i înot sincron,

așa că stai și uită secundele și timpul;

Iubirea alipește micronul de micron

și ceasul îl oprește și bate contratimpul.

Tu ce-mi zâmbești ștrengar în Bucureștiul gri,

și mi te sui în piept până mă clatin,

îmi faci din oră ghimpe, atunci când nu mai vii

și n-am cu ce mă unge; nici urmă nu-i de tatin.

Mi-e așa de dor de noi, pierduți în viitor,

de necreatul joc de-a moartea și de-a viața,

de amintiri ce-or scrie A mare în amor,

și-or risipi din inimi, atât de groasă, ceața.