Ce am uitat să-ți zic

O dată la șapte ani, trupul meu

descinde într-al tău,

ca altoiul de cireș.

Atunci putem să ne privim în față,

ca sufletele în oglindă,

să te inspir până-n străfunduri,

pe nara dreaptă, nara stângă.

Doar aerul se plimbă între noi,

în patul fără timp și spațiu,

se-aude doar un ritm de blues și cred

că-s în eternitate, ca-n pactul meu

cu dracu.

În trup mi te preumbli ca o limfă,

și părul meu te-acoperă sub stele,

și-n coaste au început să-mi crească

întâile amintiri albastre.

Dar timpul trece pân'la zi

și ai să-mi fii departe;

eu am să-ți zic, deși n-ar trebui:

m-am atașat de tine...ca de moarte.

Din rădăcini

Număram frunze din copacul vieții sau al morții...

nu mai știu,

că de-atâta spiritualitate abia țineam cuțitu-n mână.

Inițial voiam să-mi scrijelesc pe trup, un copac

la umbra altuia mai mare.

Dar oricum ar fi fost inutil, așa că mai bine

tăiam frunze la câini.

Pisicile erau prea ocupate să-ncâlcească ghemul,

cu firul roș al Ariadnei, desigur.

Niciodată nu mi-au plăcut prea mult pisicile.

Până și copacul mi-a șoptit:

„Nu te-ntinde la umbra mea, vezi bine:

moartea blândă zgârie rău.”

Definiția poeziei

Eu am jonglat cu moartea în silabe,

De ajunsese dracul a mă privi cu ciudă,

Când mă hrăneam cu vorbe vii și oarbe,

uitând de lumea asta, fadă și absurdă.

Cuvintele le-am pus atent în insectar,

să-mi amintească veșnic de sfânta lege a firii;

Căci nu-i așa că boldul, de îl încingi în jar,

arată bine înfipt în atriul simțirii? 

De-a spânzurătoarea

Viața mea-i o glumă:

Dovadă că atârn într-un copac de șapte zile

și nici vântul și nici mama nu m-au căutat.

Nu fac nimic de-o săptămână,

doar pendulez ca un măr copt

dacă să cad sau să rămân.

Totuși sunt bine: am o mână pe ficat

și-n cap pălăria verde a lui bunicu,

să-mi țină de soare.

Dacă știam că am astfel de abilități

nu mă duceam la facultate,

ci m-angajam străjer în ceruri

sau în iad... că mi-e totuna.

Cel mai mult îmi place că nu salut

și nimeni nu se-așteaptă să răspund

Cine-ar vrea s-audă „ziua bună”

de la un muribund?

Totuși e trist că moartea mea-i o glumă:

Dovadă că mi-atârnă trupul în copac,

și peste oase mi se-ntinde bruma

și nici moartea nu m-a căutat.

The eleventh happiness

The last happiness, was given to a poet:
It couldn't be trusted to any other clowns,
So it was given, in his obsolete living,
to the one who always writes a grin in a sigh.

Whispered rare and slowly, embossing from the water,
it turned into his lymph, just bleeding out his poems.
Like a Holy Sacrament, he kept it close into his arms,
Alone and sober- the runaway from all.

Only the birds could see him, silent in his world,
Smiling his thoughts out into the bluest ink,
For only he could see, for years into a row,
flying away from letters, the angel caught in words.

Fiind copilă prin birt cutreieram

 Fiind copilă prin birt cutreieram,

pierzând la ping-pong, flotări pe jos făceam.

Cu capul pe o masă, vreo doi bețivi dormeau,

iar alții lângă bar, cu tacul se băteau.

Un geamăt lin și scurt trecea pe la ureche,

Țipa câte-un bețiv ca apucat de streche.

Câte-o putoare acră venea adormitoare

și-mi amintea pe loc că sunt o muritoare.

Pe stradă-un felinar mă lumina la față,

mă clătinăm puțin, vedeam și-un pic în ceață;

Un câmp cu maidanezi se așternea sub pleoape

și maica mea urlând, venea cam de departe.

Câte-o manea difuză se perpelea în taină

când eu mă căutăm de cheie printr-o haină.

De la Tanita, beri și câinii se lungeau

și-n turme de elani, pe loc se prefăceau.

"La Vaca"- birtul vieții m-am și îndrăgostit

de cel mai bun șahist, de viață ostoit

îmi aducea și vara un soi de drăgănele

și-apoi se-nfileta, pe loc la pacanele.

Ce amintiri plăcute cu îngeri blonzi și moi

când eu mă-mpleticeam în șanțuri cu noroi.

Oh anii tinereții, prin bombe i-am băut;

 Puteam să nu îi beau, dar cine ar fi vrut?

Ancestral memory

Said the gypsy with her golden teeth:

You're a fool with your head hanging down

while you swing, try to see underneath-

the world's a scene and you're just a clown.

Here's a question from stone boards-

It was marked number seven:

Do you recall your last words,

when you were banished from Heaven?